Max, așa cum l-am cunoscut

2 zile, Max, cățelul taciturn nu a mai venit pe la noi. Deja ne faceam griji. Unde o fi? Oare gestul lui de a veni așa, dintr-o dată, să doarmă la noi nu a însemnat cumva că era bolnav și pe moarte și că a venit să își ia in felul lui misterios și câinesc rămas bun?
Sau, oricum, nu cumva a "mirosit" el, cu simțurile lui super-ascuțite, că o să i se întâmple ceva nasol, că îl iau hingerii, că îl va prigoni populaţia din Pantelimon, samd. Aveam numai gânduri gri spre negru.

Dar iată, aseară, Max a revenit la noi. A intrat în bucătărie, a halit nişte jumări, sa lăsat nițel mângâiat, s-a lins pe bot şi s-a cărat. Nu a mai avut chef de somn, si pentru că, am impresia, era mai cald afară.

Noi ne-am bucurat, nu zic, că Max a revenit. Dar ne-am gândit: Max a redevenit Max.