Dus cu sorcova

Aho!Aho!, că trece anu’
Si vine criza cu arcanu’.
N-or mai fi slujbe bune, cica .
Si leafa va fi tot mai mică.
Spun din birou guvernatorii.
La randul lor comentatorii
Zic c-o vor duce bine
Tot cei corupti si infractorii.

Aho! aho! romani fiţi tari
Nu va lasati intimidaţi
De corbi in porumbei fardaţi.
Lasati asa revoluţiunea
Sa miste circumvolutinea
Proprie. Si mai apoi,
Iubiţi-va toti intre voi
Sa va aveti ca fratii buni
Saptamanal, de luni pân’ luni.
Sa si munciti, dar sa traiti
Nu rupeti usa, dar dormiţi
Mancati, ganditi, cântaţi, iubiţi.
Ca, daca-l lasi, corporatismul
Aduce-n suflet comunismul.
Iar eficienta fara om
E ca livada fara pom.

Aho! aho! frumosii mei
La anul nu uitaţi de EI.
Cei care nu mai au papica
Nu au o casă, nici mămică
Că bietul om fara nimic
Mai are-un un suflet, cat de mic.
Ca pe-ăl de inima il lasa
Camara goala n-are-acasa
Si bucurie are-n suflet
Si pace multa peste cuget.


Aho! Aho! de Anu Nou
Aveti o viata drept cadou
O lume-ntreaga de privit
Prieteni buni de mult iubit.

Iar cand o bate gongu-n noapte
Si anul vechi s-o duce spate
Sa nu uitati, cu nici un pret
Ce mare bucurie-aveţi
Ca vă va lua in sânul Său
Si anul asta
Dumnezeu.

RESERVED

Vrei să ieşi cu gagica, gugulică-guguloi, la o pizza şi o bere. Seara, după o zi de muncă, undeva în centru, ca pe acolo ne prinde momentul. Te hotărăşti să mergi la Cafeneaua Actorilor, la Universitate.

Intri. Full! Mesele sunt ocupate aproape toate. Pe cele neocupate stau plăcuţe cu RESERVED.

Vezi o masă pe care se mai află nişte pahare, nedebarasată. Întrebi un ospătar dacă e ocupată. Zice că nu ştie. Vecinii de masă spun că e liberă. Te aşezi, cu fata lângă tine şi aştepţi. Vine alt ospătar decât cel pe care l-ai întrebat dacă masa e liberă. Spune sec: ”Masa e rezervata”. Nu tu „ne pare rău”, nu tu „hai să vedem poate găsim alta masă”. Nu. Pune plăcuţa cu RESERVED în faţa cuplului gugulică-guguloi şi pleacă...

Eşti client venit să laşi nişte bani acolo şi te irită puţin tratamentul la care eşti supus.
Te duci la bar şi întrebi unde este supervaizărul să îi spui că nu se face aşa ceva cu un client. Nimeni pare să nu ştie unde e şeful. Apare un bodyguard cu chelie intenţionată, borsetă şi cu circumferinţa burţii aproximativ egală cu dublul celei din urma cu 1-2 ani. Ceafa, groasă. Comunicativ. Sau tupeist.

Îţi explică cum stă treaba, că masa nu era debarasată şi că abia după debarasare se pune plăcuţa cu RESERVED, că aici nu e un restaurant cu recepţie, cu fiţe. Pe măsură ce îi dai argumente de client nemulţumit, „dumneavoastră” devine „tu” şi se uită în ochii tăi cu o expresie din ce in ce mai intensă, care în cuvinte poate fi rezumată la „dacă mai vorbeşti mult, te şi pleznesc”.

În aparenţă e însă reţinut şi politicos. E totuşi el, cel din linia întâi, în relaţia cu clientul. La un moment dat îşi dă seama de un adevar reciproc valabil: „băi, vorbesc şi aşa prea mult cu tine”.

Până la urmă afli unde e supervaizărul. E sus, la bar. Când ajungi la el să îi spui că nu aşa se tratează un client, el deja ştie despre ce e vorba. Cel din linia I a trecut pe la el să-l briefeze. Spune şi el că masa a fost rezervată şi că ospătarul nu a apucat să pună plăcuţa cu RESERVED . Nu îşi cere scuze sau sa arate un alt sentiment de empatie minimă. Nu. Te anunţă...

Ieşi din crâşma de centrul capitalei. Sentimentul iritant e de fapt că nu poţi nici măcar jura serios că nu vei mai călca vreodată pe acolo.

Oamenii serioşi fac politică

Un post kitsch pentru o politica kitsch

Motto
Se bate apa-n piuă cu graţie.
Se minte sublim.
Se vede infim.
Ni se dau aliante cu raţie.

Televiziunile s-au transfigurat. Au devenit furtunuri din care curge necontenit fluidul "comentariilor pertinente" spre creiere ce se doresc a fi spalate si reinscriptionate.

Intrarile in sediile de partid au devenit temple tv de unde se asteapta a iesi personajele providentiale. Ele vor aduce, in stanga si in dreapta, decizia iluminata care sa impace varza crizei economice cu capra politicii.

Dansurile stangii si dreptei nu pot starni in mintea privitorului bine intentionat decat dorinta, ramasa forever more nesatisfacuta, de a le da si o stanga si o dreaptă.

Oamenii seriosi fac politica zilele astea. Nu mai e loc de altceva. Pentru ei...

Un băiat iubea o fată ce iubea un alt băiat

Noi vrem primul ministru! Ba noi! Noi vrem să ajungem oricum la guvernare! Noi suntem mai cu moţ! Voi sunteţi ca ei, noi cu ei sau voi!, aşa şi pe dincolo.

Un partid, PNL, se poartă ca o fată mare ciupită de ţânţarul concupiscenţei. Se lasă greu cică, îşi arată doar puţin formele dezgolite către PDL pentru ca apoi să se întoarcă mândru-feciorelnic spre PSD, ca o floare între doi grădinari.

Asta chiar dacă nurii săi politici nu eliberează neapărat în PDL şi PSD hormonul dorinţei de negociere. Dimpotrivă, s-ar putea ca cei doi grădinari să se placă mai mult între ei, să facă un mariaj, chiar şi împotriva firii, ignorând parfumul de puritate idelologică împrăştiat de crinul liberal.

Licărirea perspectivei de a guverna va lăsa în urmă, în caz de esec matrimonial, doar amintirea unui PNL care şi-a arătat toate alea fără ca PSD sau PDL să i le arate la rândul lor.

Tragica şi insurmontabila succesiune, el o iubea pe ea, ea iubea un altul si altul iubea o alta, reînvie nevrotic şi ne-erotic în alcovul frumoasei Guvernări.

PSD vrea pe PDL, PDL vrea pe PNL, iar PNL vrea cu oricare. Sau invers...