Criza financiară - o solutie personal-extremistă

Băncilor le ţâţâie depozitele şi lichidităţile, bursele se bonsumflă zilnic cu câte 5-10 la sută, guvernele fac injecţii de capital-penicilină în sisteme economice financiare bazate pe cifre şi calcule complicate, dar mânate de lăcomie, teamă, suspiciune, egoism.

Specialiştii sunt de părere că s-a ajuns aici pentru că o proporţie mult prea mare din fondurile vehiculate prin lume sunt speculative sau nu au un corespondent in economia reală.

Cu alte cuvinte atunci cînd se face o speculaţie de 1 milion de dolari si se scoate profit de 100 de mii intr-o zi, asta nu înseamnă că în economie apar automat mai mulţi morcovi, cartofi, şuruburi, case, calculatoare, bunuri, servicii, etc, samd. Cum ar veni, aia 100 de mii de euro există dar nu au acoperire. Sau mai simplu, pe înţelesul meu, avem prea mulţi bani şi prea puţine produse.

N-o să fac analize despre cum s-a ajuns aici. Pentru că nu pot, în primul rând, că mi-ar place să spun chestii deştepte despre Wall Street, şi în al doilea rând, nu vreau.

Dar care e soluţia? Un meseriaş zicea în The Economist, cred, că acuma băncile din City-ul londonez n-or să se mai arunce la produse financiare complicate, concepute de, cum le spunea Băsescu, baieţii deştepti cu studii la Harvard. Or să dea, măcar o perioadă bună de acum în colo credite pe bune, cu riscuri foarte mici de neplată.

Pe de altă parte, unii spun că gata cu paradigma capitalismului în care statul stă şi se uita ca prostul cum niste harvardisti îşi fac de cap cu ipotecile americanilor. E desuetă, dusă. Şi trebe altceva. Un hibrid între economie de piaţă şi reglementare etatistă. Cam ca la chinezi îmi suna mie.

Ce e bun şi concret, a mon avi, e că acuma relitatea ne dă, nouă, ăstora bogaţi, CEO's, acţionari şi bancheri mili[(ard) sau(on)]ari peste bot, că nu poţi vinde nimic chiar non-stop. Si scump.

Dar noi, ăştia de middle-class, sau mai jos, ce facem?

Există soluţii.

Una, ne întoarcem la radacini, dacă situaţiunea se împute groaznic. Ne luăm o casă în provincie sau chiar la ţară, ne apucăm de agricultură, că papa e pe primul loc, silvicultura, că ne trebe oxigen şi lemne de foc la iarnă, de meşteşugăreală, mici afaceri, ne apucăm să predăm la şcoala, că salariiile sunt bune acuma, etc.

Sau, a doua soluţie, ne apucăm de furat de la cei care se întorc în mod constructiv la rădăcini.