17 Jul 2010

Durerea

(Traducere dupa "Profetul", de Kahlil Gibran)

Iar o femeie vorbi, spunand: "Vorbeste-ne despre durere".

Iar el spuse:

Durerea voastra inseamna spargerea cojii care va limiteaza intelegerea.

Asa cum samburele fructului trebuie sa se sparga pentru ca miezul lui sa poata vedea soarele, asa si voi trebuie sa cunoasteti durerea.

Si daca v-ati putea pastra inima in uimire fata de miracolele zilnice din viata voastra, durerea nu va parea mai putin uluitoare decat bucuria.

Si ati primi anotimpurile inimii voastre asa cum totdeauna ati primit anotimpurile ce trec peste ogoarele voastre.

Si ati privi senini dincolo de iarna suferintelor voastre.

Multe dintre dureri vi le-ati ales singuri.

Este leacul amar prin care doctorul din interior va vindeca sufletul bolnav.

Asa ca aveti incredere in doctor si beti-i doctoria in liniste si cu seninatate.

Pentru ca mana lui, desi grea si aspra, e purtata de mana tandra a Celui Nevazut.

Iar cupa pe care o aduce, desi va va arde buzele, a fost modelata din pamantul pe care Olarul l-a umezit cu propriile sale lacrimi sfinte.

Miorita - un worst case scenario

N-am mai facut demult un comentariu literar sau o analiza de text. Dar, la o bere cu baietii, am discutat zilele trecute despre Miorita. Unul dintre miturile alea fondatoare ale poporului roman, dupa Calinescu.

E una din referintele cele mai la indemana, poate si putin cliseistice, cand vorbim despre spiritul romanesc: fatalist, necombativ, mamaligos. A spune acum ca esti mioritic este echivalent cu a fi o tuta, resemnat, avand doar scaparea panteista si cosmica in fata dusmanului care vrea sa te omoare si sa iti ia avearea.

Sunt totusi citeva mici detalii din balada Miorita, versiunea clasica culeasa de Alecsandri, care lasa loc cel putin pentru o inca interpretare, care nu se pupa deloc cu cea dogmatica.

Eu spun ca ciobanul moldovean nu isi stabileste decat un worst case scenario, in detaliu.

Si bunica mea si-a pregatit bani, prosoape, lumanari si toate cele de trebuinta pentru inmormantare. Asat nu inseamna ca acuma sta pe scaun si asteapta ca pocinogul sa se intample.Dacii plangeau la nasterea copiilor si radeau la inmormantare. Asa spune povestea. Dar asta nu inseamna ca in timpul vietii nu radeau, nu se bucurau, nu beau vin si nu perteceau, in ciuda lui Deceneu, na!

Ideea pe care incerc sa o demonstrez pe scurt e ca nu exista dovezi, decat circumstantiale, ca sa folosesc termenul juridic al filmelor americane, ca baciul moldovean renunta la lupta si ca e prada sigura pentru ciomegele ungureanului si vranceanului.

Singura certitudine a baladei e ca " [..] cel ungurean/ Şi cu cel vrâncean,/ Mări, se vorbiră,/ Ei se sfătuiră/ Pe l-apus de soare/ Ca să mi-l omoare/ Pe cel moldovan,
Deci stim cu certitudine ca cei doi baci ne-ortomani vor sa ii faca de petrecanie moldoveanului.

Un prim element de relativ si motiv de indoiala fata de ceea ce se va intampla vine din aceea ca momentul atacului e la apus de soare. Nu stim daca e azi, daca e maine, daca e la anul. Oricum, miorita bucalaie "De trei zile-ncoace/ Gura nu-i mai tace,/ Iarba nu-i mai place." E evident ca ea a auzit, behaitoarea, de cel putin trei zile ca se pregateste ceva. Au trecut cel putin doua-trei apusuri de soare si moldoveanul nu a primit ciomagul la ceafa.

Ca e foarte posibil sa existe o repliere, o lupta si o rezistenta aflam imediat, din sfatul mitoasei nazdravane:"— Drăguţule bace,/ Dă-ţi oile-ncoace,/ La negru zăvoi,[...]/Stăpâne, stăpâne,/Îţi cheamă ş-un câne,/Cel mai bărbătesc/Şi cel mai frăţesc,".

Cele ce urmeaza sunt esentiale pentru interpretarea de fata: "— Oiţă bârsană,/ De eşti năzdrăvană".

"De", adica "daca", arata ca exista un dubiu natural fata de o oaie care vorbeste, face pe consilierul si a postit de la iarba vreo trei zile. Sau poate fi vorba de un puseu de gandire critica fata de o tendinta psihotica data de siguratate in creasta muntelui.Ciobanul se poate intreba daca nu cumva are halucinatii cu o oaie vorbitoare.

Si apoi, iarasi un "daca": "Şi de-a fi să mor". Daca va fi sa moara, o posibilitate existenta oricand intr-un conflict pe viata si pe moarte, oaia trebuie sa urmeze indicatiile funerare. Dar numai "daca o fi sa mor".

"Să spui lui vrâncean
Şi lui ungurean
Ca să mă îngroape
Aice, pe-aproape,
În strunga de oi,
Să fiu tot cu voi;
În dosul stânii,
Să-mi aud cânii.
Aste să le spui,
Iar la cap să-mi pui
Fluieraş de fag,
Mult zice cu drag;
Fluieraş de os,
Mult zice duios;
Fluieraş de soc,
Mult zice cu foc!
Vântul, când a bate,
Prin ele-a răzbate
Ş-oile s-or strânge,
Pe mine m-or plânge
Cu lacrimi de sânge!
Iar tu de omor
Să nu le spui lor.
Să le spui curat
Că m-am însurat
C-o mândră crăiasă,
A lumii mireasă;
Că la nunta mea
A căzut o stea;
Soarele şi luna
Mi-au ţinut cununa.
Brazi şi păltinaşi
I-am avut nuntaşi,
Preoţi, munţii mari,
Păsări, lăutari,
Păsărele mii,
Şi stele făclii!"

Delirul nuptial si cosmic e de inteles cata vreme ciobanul moldovean nu e inca insurat, se presupune virgin. Libidoul, energia vitala, forta sunt asadar intacte. Baciul moldovean e mandru ciobanel. De ce ar renunta la lupta? E tanar, pe la finalul adolescentei (mustacioara de culoarea spicului ne arata ca e de abia mijita"), frumusel ("tras printr-un inel"), sanatos (fetisoara lui spuma laptelui), si " e ortoman". Deci nu e o mamaliga.

Worst case scenario presupune, in cazul acesta, un transfer, in acceptiunea psihologica a termenului, al frustrarii ca nu va cunoaste nunta. Tristeatea neimplinirii erotice e steaua cazatoare de la nunta cosmica.

Mai mult, imginatia inflamata de frica naturala, simtita si de oamenii curajosi, il face sa isi stabileasca o randuiala care sa ii dea pace sufleteasca. Atunci cand el nu mai poate face nimic, altcineva, de incredere, ii va purta de grija. Poate apoi lupta fara grija cu ungureanu si vranceanu, pentru ca nu are nimic de pierdut, randuiala va fi respectata, iar cei dragi protejati.

Ultimele versuri citate sunt si o forma concreta, logica, coerenta de control al anxietatii, de asigurare, de rit. Chiar si in cel mai rau caz, lucrurile sunt aranjate. E o dovada de acceptare a posibilitatii mortii, dar nu neaparat cand vor ceilalti ciobani invidiosi.

E evident ca e un worst case scenario, nu e sigur omorul se va produce. Dimpotriva, exista indicii ca moldoveanul se va apara cu destule sanse, mai ales ca dispune de " cai învăţaţi si câni bărbaţi." Animalele cele mai inteligente si credincioase, cainii si caii sunt de partea lui.

Astea sunt motive de riposta, nu de resemnare.

2 Jul 2010

O minunată inutilitate

Într-un colţ al apartamentului meu se află, într-o husă veche, prima mea chitară. E un instrument de serie, ieftin. Între timp, am avut cel puţin 10 chitări mai bune, mai scumpe şi mai frumoase, mai electrice şi mai performante.

Şi acum, prima mea chitară stă liniştită şi aparent neglijată în colţul ei. E ca un bătrân ce nu deranjează dar a cărui lipsă din casă o remarci imediat.

Ultima oară când am ţinut chitara veche în braţe, n-am cântat la ea. Era în continuare dezacordată, cu lacul crăpat, cu o fisură în grif care nu ar rezista unui acordaj după diapazon. (Crăpăturile din lac i se trag din vremea liceului, când mergeam cu colinda, pe geruri, de Crăciun. Ocazii cu care a fost şi masă pentru băuturi consumate în parc, şi sanie de dat la vale pe pârtie, şi altele...)

Prima mea chitară este martora celor mai groaznice tratamente ne-muzicale.

Nici experienţele muzicale nu au fost totdeauna foarte reuşite. Se ştie că primul instrument la care înveţi să cânţi e cam de sacrificiu. Experimentezi pe el toate greşelile posibile, îl traumatizezi, şi la propriu şi la figurat.

În mod aproape miraculos, prima mea chitară e întreagă şi, la nevoie, cu un pic de atenţie la acordare, ar poate scoate sunete armonioase. Dar nu poate fi forţată. Veteranul şi-a făcut o dată datoria. Oricum, pentru cântat am altă chitară, mai făţoasă, mai tânără.

Prima mea chitară e doar pentru iubit…