Demnitatea moare urât

Pentru un observator, chiar şi superficial (ca mine) al protestelor de stradă din ultimii ani, şi a celor din aceste zile, este izbitor un anume filon de PR.

Pensionarii, medicii, funcţionarii, profesorii, fermierii, toate categoriile care au ieşit la un moment dat pe stradă au apelat la simbolurile tradiţionale de înmormântare. Cruci, prapuri, sicrie, lumânări, doliu, versuri de epitaf-kitsch la adresa inamicului public al momentului sunt manifestări constante. Psihologia mulţimii româneşti nemulţumite are întodeauna o tentă de necrolog pe care cameramanii televiziunilor insistă tradiţional.

Nemulţumirea colectivă românească produce simboluri în care moartea neîmpăcată e cea mai exploatată. „Ne omorâţi”, „ne băgaţi în sicriu”, „morţi înainte de vreme”.

De la „vom muri şi vom fi liberi!” al Revoluţiei din ’89 am ajuns la un ton bocitor al frazei “vom muri în sărăcie!”.

Doamnelor şi domnilor, bugetari şi particulari, demnitatea românilor a fost băgată pe bucăţi într-un sicriu şi purtată aşa la diverse proteste de stradă, să nu se vadă în ce stare de degradare a ajuns.

Predicatori de toate speţele, cocoţaţi pe catafalc, anunţă fie o nouă lume, fie sfârşitul alteia. Oamenii bocesc, oamenii plâng, oamenii se jelesc.

La finalul manifestării cuvenite, spiritele se mai înviorează. Se împart colacii. Apoi, participanţii pleacă acasă într-o tăcere de moarte .

NU AM NIMIC DE SPUS.... asculta-ti-ma!!!!!!!...

Siturile de știri au născocit forumul. Locul unde dai, în calitate de cititor, feed-back. Ca aproape orice principiu bun, instituția forumului de pe internet, cu foarte rare excepții, s-a defectat.

Sub acoperirea anonimatului, minți și suflete anonime țin să demonstreze cu orice preț că opinia lor nu merită să fie luată în considerare. Autocenzura sănătoasă nu mai funcționează. Disciplina auto-impusă de a comenta la obiect, legat de articolul respectiv, se pulverizează. Singura senzație identificabilă clar,citind asemenea discuții de pe forum, este cea de murdar.

Un iarmaroc de pareri prost ortografiate, de țâfnă inflamată, de extazuri second-hand paraziteaza sursa discuției, articolul, și devine o plăcintă amorfă de informație, semne de exclamare, puncte, puncte, majuscule prost folosite, minuscule greșit amplasate, emoticoane, virgule presărate aleatoriu.

Nici o legătură cu subiectul articolul. Din când în când, câte un forumist contestă chiar fondul articolului și competența autorului. Chiar dacă ar fi justificată o asemenea atitudine, nu mai contează. Articolul e doar un pretext pentru ca, încet, încet, discuția de pe forum să ajungă latrina de alaltăieri, de la un text legat de cu totul alt subiect.

Idei eviscerate mor în spasme mânioase. Principiile dialogului, menite să te ducă,dacă ești pregătit, cu un milimetru mai spre centru, umblă cu mațele pe afară. Ce argumente, ce coerență? Ha!

Creativitatea anonimă se manifestă plenar însă în ortografia argoticelor, care să dea "muhuhuie" filtrelor, să îi facă pe toți politicienii să sugă "pullla", să îi facă pe moguli să ne pupe în "kurr", sau să îl ridice pe unul sau altul în slavă că are "cuaie". Gen.

Câte numere aduc fericirea?

În societatea actuală, fericirea e o chestiune de cantitate, în mare măsură. Sunt fericit dacă îmi umplu coşul la supermarket, daca am salariu bun, dacă am maşină, dacă pot să călătoresc.

Dacă ai bani şi proprietăţi, eşti valoros, fericit. Asta inca de pe la mijlocul secolului XX. Dacă nu ai, înseamnă că ai carenţe esenţiale: n-ai inteligenţă, curaj, voinţă. „N-ai cum să nu faci bani dacă ai aceste calităţi.”

Criza economică a dat totuşi un şut puternic la noadă construcţiei cantitative a fericirii sociale.

Într-o perioadă foarte scurtă, aceleaşi bunuri de ieri nu au mai însemnat nimic, numerele nu au mai încălzit inimi iar veniturile nu mai susţin aspiraţiile bifabile pe o listă numerotată.

Chiar şi aşa, admiţând şocul drept circumstanţă atenuantă, dacă ajungi să îţi pară că viaţa nu mai merită trăită pentru că nu îţi mai permiţi rata la maşina, ceva merge profund greşit. Nu poţi să ajungi să te înstrăinezi vizibil, fără alertă de avarie, de colegi, prieteni, familie, de tine însuţi, doar pentru că la supermarket coşul nu se mai umple ca pe vremuri sau pentru că nu îţi ajung banii întreţinere.

Sociologi, psihologi, filosofi, economişti (şi combinaţii) cu fundament par să fie de acord că suntem obligaţi, în aceste vremuri, să reevaluam multe lucruri: nevoi, aspiraţii, perspective, caracter, relaţii.

Şi, poate cel mai important, să reevaluăm ce înseamnă a fi fericit.

O Românie plauzibilă

Mii de mămici, cu bebeluşi în braţe, manifestă pe străzi. Bebeluşii cu suzete privesc cu ochi miraţi clădirile Guvernului, Preşedinţiei şi Guvernului şi gânguresc întrebători la mămicile lor. Mamele neînduioşate se îmbrâncesc cu jandarmii, după modelul pensionarilor. Pe măsură ce lupta între mame şi jandarmi degenerează, armata de bebeluşi se infiltrează, de-a buşilea, printre gardurile de protecţie, şi atacă nemilos, cu pamperşi murdari şi subvenţionaţi, clădirile simbol ale democraţiei româneşti.

În timpul acesta, profesorii sunt în grevă generală, puţin descumpăniţi că trebuie să ia o atitudine fermă. Elevii au vacanţă pe termen nedefinit. Părinţii dau vina pe profesori, profesorii pe guvern, guvernul pe guvernările anterioare, guvernările anterioare pe actualul guvern.

Din acest tablou lipsesc pacienţii aflaţi sub perfuzii, după vreo infecţie contactată în spital, puşcăriaşii şi violatorii din Vest. În tot acest timp, echipe numeroase de lucrători cu veste fluorescente plantează panseluţe noi şi schimbă bordurile.

Câini vagabonzi umblă de colo, colo, printre protestatari, lătrând la un ciolan imaginar, doar pentru a fi în ton cu stăpânii lor ancestrali.

Demnitarii plutesc în continuare, în altă lume, mai bună, puţin deranjaţi totuşi, în orgoliu, de declaraţiile adversarilor politici.

Iubirea

(Traducere dupa Kahlil Gibran - Profetul)

Atunci Almitra spuse, „Vorbeşte-ne despre Iubire”

Iar el îşi înălţă capul și privi spre oameni, și o liniște se coborî asupra lor.
Cu glas mare vorbi:

Când Iubirea vă face semn, urmați-o
Chiar de-i sunt căile grele și abrupte.

Iar când aripile ei vă cuprind, lăsați-le,
Chiar dacă lama ascunsă între pene vă poate răni.

Iar când vă vorbește, credeți în ea
Chiar dacă vocea ei vă zdrobește visele așa cum vântul de nord pustieşte grădinile.

Căci, așa cum dragostea vă pune cunună, așa vă va și răstigni.
Precum vă face să creșteți, așa vă va tăia tot ce nu dă rod.

Cum se va ridica la înălțimea ta și va desmierda cele mai fragede mlădițe ce freamătă în soare,
Așa se va coborî la rădăcini și va zdruncina încleștarea lor de pământ.

Ca pe snopii de grâu vă adună la ea
Vă treieră ca să vă despoaie
Vă vântură ca să vă scape de pleavă
Vă măcină până vă albește.
Vă frământă până vă înmoaie.

Iar apoi vă va hărăzi focului ei sfânt, pentru ca voi să puteți deveni pâine la ospățul sfânt al lui Dumnezeu.

Toate acestea vi le va face iubirea pentru ca voi să știți secretele inimii voastre, și, în acea înţelepciune, să deveniți parte din inima Vieții.

Dar dacă, de frică, veți căuta doar tihna şi plăcerea iubirii,
Atunci mai bine pentru voi e să vă acoperiți goliciunea și să ieșiți din treierișul iubirii
Către lumea fără anotimpuri unde veți râde, dar nu cu hohot întreg, și veți plânge, dar nu până la uscarea lacrimilor.

Dragostea se oferă doar pe sine și ia doar de la sine.
Dragostea nu se înstăpâneşte nici nu va fi stăpânită.
Pentru că Iubirii îi e de ajuns iubirea.

Când iubiți, nu spuneți, „Dumnezeu e în inima mea” ci, mai degrabă, „Eu sunt în inima lui Dumnezeu”
Şi nu vă gândiţi că puteţi dirija cursul iubirii. Dacă vă va găsi vrednici, ea vă va dirija cursul.
Dragostea nu are altă dorinţă decât să se împlinească.

Dar, dacă iubeşti şi nu poți fără dorinţe, atunci acestea să fie:

Să te topeşti şi să devii un izvor ce îşi susură muzica în noapte.
Să cunoşti durerea preaplinului de tandreţe.
Să fii rănit de propria înţelegere a dragostei,
Şi să sângerezi de bunăvoie şi cu bucurie .

Să te trezeşti în zori cu inimă înaripată şi să dai mulţumire pentru o nouă zi de dragoste.
Să te odihneşti la ora amiezii şi să contempli fericirea iubirii.
Să te întorci seara acasă cu recunoştinţă
Şi apoi să adormi în inimă cu o rugăciune pentru cel iubit și pe buze cu un cântec de laudă.