Miuţa generalizată

Teoria formei fără fond se aplică perfect fotbalului românesc. Avem campionat, avem suporteri, avem cluburi, avem televiziuni de sport specializate în secţionare firului în pai’şpe. Toate ar fi bune şi frumoase dacă am avea şi performanţe. Dar nu avem.
Bietul suporter de fotbal nu mai ştie să se bucure de un rezultat, aşa cum mulţi jucători au uitat că fotbalul se joacă în primul rând din pasiune. Aşa că suporterul se enervează, se agită pentru orice ar părea că îi aduce o bucurie cât de mică.
Echipa României a plecat la Paris să facă un meci mare... Zarva din jurul naţionalei, incluzând contestaţiile la adresa selecţionerului Lucescu Jr., nu e decât o prelungire vicioasă a micimilor pe care le vedem săptămână de săptămână în fotbalul intern. Antrenorii sunt schimbaţi într-un tontoroi nevrotic. Poveştile de club de noapte cu jucători sunt sigurele isprăvi cu care jurnaliştii mai pot face audienţă.
Miuţa de maidan se desfăşoară acum la lumina nocturnelor şi a platourilor de televiziune. Patroni şi impresari balcanici trag sforile în mod feudal, în afara gazonului. Rezultatul, fotbalul românesc primeşte gol după gol la vinclu iar păianjenul cusut la un moment dat de „generaţia de aur” este acum deşirat.
Toate frustrările suporterului român se revarsă, de exemplu, asupra unui „nemernic” de arbitru polonez sau portughez.
Refuzăm să vedem că noi batem hapucul iar alţii bat jabulani.