Bicepşii încordaţi pe trecerea de pietoni, excesul de salivă proiectat pe creştetul colegilor de şosea, capul în gură aplicat în blocajele de trafic au intrat în atenţia parlamentarilor. Aceştia cred că e nevoie de măsuri mai drastice pentru a limita actele de violenţă rutieră la care asistăm de o vreme încoace.
Când acţiunile oamenilor pornesc din glandă, numai frica mai poate păstra capetele nesparte.
Printre pedepsele pe care parlamentarii se gândesc să le introducă în proiectul de lege împotriva şoferilor nervoşi este şi cea cu închisoarea de până la 5 ani, în funcţie de gravitatea faptei.
Scuza ce revine obsedant atunci când se discută despre cauza violenţei în trafic este starea proastă a drumurilor. Asta ne enervează atât de mult că ne dăm jos şi îl pocnim pe primul coleg de şosea sau pe pietonul care ni s-a aşesat în calea devenirii noastre de Schumacher.
Întotdeauna explicaţia este exterioară. Noi, nervoşii, violenţii, înjurătorii, scuipătorii am fi nişte îngeri dacă am trăi într-o lume perfectă, cu drumuri perfecte, cu semafoare perfecte, cu poliţişti perfecţi.
Dar cum asta nu se întâmplă, suntem degrabă apucătoru’ de bâtă de baseball sau de gâtul semenului şi aşa vom face până când vom trăi într-o lume perfectă, cu drumuri perfecte, cu semafoare perfecte, cu poliţişti perfecţi, cu oameni perfecţi. Sau până când aceste fapte ne vor conduce la pârnaie.
28 Sept 2010
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
in belgia daca depasesti limita legala de viteza ti se confisca masina deoarece se considera arma si poate ucide la noi fiecare vrea sa fie primul nu conteaza cine moare
ReplyDeleteEu una i-as obliga pe soferii care incalca legea sa presteze munca in folosul comunitatii. Poate asa ar deveni si strazile din tara noastra mai curate. Acelasi lucru l-as aplica si pentru cei care arunca gunoaiele pe strazi. Poate daca vor ajunge sa cunoasca si sa respecte munca altora vor deveni mai corecti si cu mai mult bun simt. Pe multi as dori sa-i vad cu matura si tomberonul de gunoi pe strazi. Sa invete sa respecte oamenii,indiferent de cultura,pregatire profesionala sau nationalitate.
ReplyDelete