O Românie plauzibilă

Mii de mămici, cu bebeluşi în braţe, manifestă pe străzi. Bebeluşii cu suzete privesc cu ochi miraţi clădirile Guvernului, Preşedinţiei şi Guvernului şi gânguresc întrebători la mămicile lor. Mamele neînduioşate se îmbrâncesc cu jandarmii, după modelul pensionarilor. Pe măsură ce lupta între mame şi jandarmi degenerează, armata de bebeluşi se infiltrează, de-a buşilea, printre gardurile de protecţie, şi atacă nemilos, cu pamperşi murdari şi subvenţionaţi, clădirile simbol ale democraţiei româneşti.

În timpul acesta, profesorii sunt în grevă generală, puţin descumpăniţi că trebuie să ia o atitudine fermă. Elevii au vacanţă pe termen nedefinit. Părinţii dau vina pe profesori, profesorii pe guvern, guvernul pe guvernările anterioare, guvernările anterioare pe actualul guvern.

Din acest tablou lipsesc pacienţii aflaţi sub perfuzii, după vreo infecţie contactată în spital, puşcăriaşii şi violatorii din Vest. În tot acest timp, echipe numeroase de lucrători cu veste fluorescente plantează panseluţe noi şi schimbă bordurile.

Câini vagabonzi umblă de colo, colo, printre protestatari, lătrând la un ciolan imaginar, doar pentru a fi în ton cu stăpânii lor ancestrali.

Demnitarii plutesc în continuare, în altă lume, mai bună, puţin deranjaţi totuşi, în orgoliu, de declaraţiile adversarilor politici.