Câte numere aduc fericirea?

În societatea actuală, fericirea e o chestiune de cantitate, în mare măsură. Sunt fericit dacă îmi umplu coşul la supermarket, daca am salariu bun, dacă am maşină, dacă pot să călătoresc.

Dacă ai bani şi proprietăţi, eşti valoros, fericit. Asta inca de pe la mijlocul secolului XX. Dacă nu ai, înseamnă că ai carenţe esenţiale: n-ai inteligenţă, curaj, voinţă. „N-ai cum să nu faci bani dacă ai aceste calităţi.”

Criza economică a dat totuşi un şut puternic la noadă construcţiei cantitative a fericirii sociale.

Într-o perioadă foarte scurtă, aceleaşi bunuri de ieri nu au mai însemnat nimic, numerele nu au mai încălzit inimi iar veniturile nu mai susţin aspiraţiile bifabile pe o listă numerotată.

Chiar şi aşa, admiţând şocul drept circumstanţă atenuantă, dacă ajungi să îţi pară că viaţa nu mai merită trăită pentru că nu îţi mai permiţi rata la maşina, ceva merge profund greşit. Nu poţi să ajungi să te înstrăinezi vizibil, fără alertă de avarie, de colegi, prieteni, familie, de tine însuţi, doar pentru că la supermarket coşul nu se mai umple ca pe vremuri sau pentru că nu îţi ajung banii întreţinere.

Sociologi, psihologi, filosofi, economişti (şi combinaţii) cu fundament par să fie de acord că suntem obligaţi, în aceste vremuri, să reevaluam multe lucruri: nevoi, aspiraţii, perspective, caracter, relaţii.

Şi, poate cel mai important, să reevaluăm ce înseamnă a fi fericit.