Tăcerea bine temperată

Tăcere cu vână. Asta a fost concertul de aseara a lui Leonard Cohen, la Bucureşti.

Unul după altul, cântecele înmugureau parcă dintr-o tăcere, o tihnă, un "pe îndelete", pentru ca apoi, să se reîntoarcă la viaţa lor din tăcerea care le-a zămislit.

Artistul a vorbit senin despre minciună, înşelătorie, despre iubiri pierdute, despre momente ratate, despre excentricitate, cu atâta calm, "despătimit", ca un ascet al dorinţei.

O fi vorba de acea "golden voice" sau de serenitata batranului Cohen care încă s-ar iubi carnal cu îngerii şi platonic cu prostituatele.

Septuagenarul,adus de spate, părăseşte scena din când în când sărind de pe un picior pe altul.

Îşi pune pălăria în dreptul inimii unde e de fapt, cred, adevarata lui minte. Mi-a adus aminte de visul isihaştilor, acela de a-si coborî mintea în inimă.

Cohen a culcat mintea în inimă, a urcat metafora la exigenţele realitatii, a scos la suprafaţă simplitatea şi profunzimea pentru mii deoameni care uitau să mai aplaude.

Ar fi oprit, prea dur, cu bucuria lor, drumul cântecului spre tăcerea lui.

La plecare, într-o maşină, o văd, într-o imagine de o fracţiune de secundă, pe actriţa Olga Tudorache.

Am auzit in privirea pârjolitoare a actriţei cum cântecele lui Cohen continuau.