RESERVED

Vrei să ieşi cu gagica, gugulică-guguloi, la o pizza şi o bere. Seara, după o zi de muncă, undeva în centru, ca pe acolo ne prinde momentul. Te hotărăşti să mergi la Cafeneaua Actorilor, la Universitate.

Intri. Full! Mesele sunt ocupate aproape toate. Pe cele neocupate stau plăcuţe cu RESERVED.

Vezi o masă pe care se mai află nişte pahare, nedebarasată. Întrebi un ospătar dacă e ocupată. Zice că nu ştie. Vecinii de masă spun că e liberă. Te aşezi, cu fata lângă tine şi aştepţi. Vine alt ospătar decât cel pe care l-ai întrebat dacă masa e liberă. Spune sec: ”Masa e rezervata”. Nu tu „ne pare rău”, nu tu „hai să vedem poate găsim alta masă”. Nu. Pune plăcuţa cu RESERVED în faţa cuplului gugulică-guguloi şi pleacă...

Eşti client venit să laşi nişte bani acolo şi te irită puţin tratamentul la care eşti supus.
Te duci la bar şi întrebi unde este supervaizărul să îi spui că nu se face aşa ceva cu un client. Nimeni pare să nu ştie unde e şeful. Apare un bodyguard cu chelie intenţionată, borsetă şi cu circumferinţa burţii aproximativ egală cu dublul celei din urma cu 1-2 ani. Ceafa, groasă. Comunicativ. Sau tupeist.

Îţi explică cum stă treaba, că masa nu era debarasată şi că abia după debarasare se pune plăcuţa cu RESERVED, că aici nu e un restaurant cu recepţie, cu fiţe. Pe măsură ce îi dai argumente de client nemulţumit, „dumneavoastră” devine „tu” şi se uită în ochii tăi cu o expresie din ce in ce mai intensă, care în cuvinte poate fi rezumată la „dacă mai vorbeşti mult, te şi pleznesc”.

În aparenţă e însă reţinut şi politicos. E totuşi el, cel din linia întâi, în relaţia cu clientul. La un moment dat îşi dă seama de un adevar reciproc valabil: „băi, vorbesc şi aşa prea mult cu tine”.

Până la urmă afli unde e supervaizărul. E sus, la bar. Când ajungi la el să îi spui că nu aşa se tratează un client, el deja ştie despre ce e vorba. Cel din linia I a trecut pe la el să-l briefeze. Spune şi el că masa a fost rezervată şi că ospătarul nu a apucat să pună plăcuţa cu RESERVED . Nu îşi cere scuze sau sa arate un alt sentiment de empatie minimă. Nu. Te anunţă...

Ieşi din crâşma de centrul capitalei. Sentimentul iritant e de fapt că nu poţi nici măcar jura serios că nu vei mai călca vreodată pe acolo.