Poveste cu redingotă

A venit frigul și udeala la Cluj. Un pretext perfect să îmi scot la purtare singurul articol de îmbrăcăminte la care țin cu adevărat. Este o redingotă pe care mi-am cumpărat-o în urmă cu vreo șapte (!) ani de la Londra.
Are o croială militară, strictă, cu două șiruri de nasturi maro. Dar ce e spectaculos la această haină este gulerul. Un guler rotund, mare, care, odată ridicat, ajunge până la creștetul capului. Ține de vânt și de frig. Dacă îl forțezi nițel, ține și de ploaie... Culoarea redingotei e un pic spălăcită, am purtat-o intensiv în ultimii ani. Este încă prezentabilă. Conține combinația aceea de strictețe și excentricitate pe care o admir atât de mult la spiritul britanic.
Redingota duce cu ea și un simbol. E amintirea momentelor celor mai frumoase și pline din viața mea jurnalistică. La momentul cumpărării eram redactor la BBC Worldservice, secția română. Era perioada în care mă bucuram la modul practic de jurnalismul radio făcut după principii ferme. Datorită tocmai acestor principii și limitări, natural impuse de realitatea verificabilă, detaliile căpătau valoare și relief. Cam ăsta e și principiul după care e croită și redingota mea: linii drepte, sobre, militărești. Doar dacă te uiți la ea mai îndeaproape descoperi răscroiri subtile, contraste fine de culoare și, mai evident, un guler excentric. E un pic de modă veche, ca și jurnalismul făcut ca la carte...

Haina mea nu mai e nouă. De câțiva ani se tot pune problema să o arunc, dar nu pot, îmi place în continuare.

Zilele trecute am îmbrăcat-o.  Nu cunosc explicația întreagă, dar, în capul meu, haina mă face să mă simt bine, casual-elegant, brit. Îmi aduce aminte de Londra și BBC.

În autobuz, o doamnă în vârstă se uită insistent la mine. Mă măsoară din cap până în picioare. Mie mi se pare ca văd o nuanță admirativă pe fața ei. Mă simt bine. Uite cum redingota mea englezească și excentrică atrage atenția. Doamna se uită, se uită, cu expresia că a gasit o corelație sau o soluție unei probleme imaginare. Eu mă simt atins de un fin duh al narcisismului. Ce faină e redingota mea...

Doamna se ridică și se apropie de mine. Se ține de bară. Șoferul calcă accelerația destul de sănătos.

-Domnule, pot să vă rog ceva?
-Vă rog!
-Ați putea ca la stația următoare să mă ajutați să cobor sacoșele?

Lângă scaunul ei are două sacoșe pe care de abia acum le observ.
În ultimele minute am fost ocupat de propriul narcisism.