Nu știu nimic despre Robin Williams

Un generic al unei emisiuni (cred că Telecinemateca anilor ’80) avea o secvență de câteva secunde în care un actor zâmbea.  Era un zâmbet de o mie de feluri: zâmbet satisfăcut, timid, recunoscător, autoironic, nerăbdător, cald, vulnerabil.

Era o scurtă scenă cu Robin Williams, din nici-măcar-acum-nu-știu-ce-film. Ce fel de om trebuie să fii ca să poți exprima atât de multe cu un zâmbet de 3 secunde? Cum îți merge capul și inima pentru așa o versatilitate a expresiei .

Cred că trebuie să ai, sau să suferi, de fuga de idei. Acea stare a minții în care gândurile îți trec cu nemiluita prin cap. Mintea e permeabilă și sensibilă la orice stimul interior sau exterior. Ți se oferă în fiecare moment opțiuni multiple de acțiune. Multe, prea multe, mereu în schimbare. A naviga eficient pe acest solicitant val de gânduri și emoții te poate transforma într-un geniu. Sau într-un sinucigaș. Nesiguranța, anxietatea pe care Robin Williams spune că le-a resimțit toată viața sunt alimentate, dacă nu create, de această continuă, covârșitoare fugă de idei, de acces la informații preferențiale despre viață . O mană cerească pentru inspirația actorului dar, la rândul ei, o lipsă intimă a omului.

Robin Williams a ajuns la un mal de vivre, în ciuda celebrității, din cauza unei lipse. Ce i-a lipsit? Ce le lipsește acestor oameni care “au de toate” dar care derapează către dependențe, depresie, anxietate. Care este insatisfacția, insuficiența atât de mare a  unui om care a pus măcar un zâmbet, dacă nu și o lacrimă, pe fețele a milioane de oameni? Ce a fost prea puțin pentru Robin? Știu? Nu știu!

Sau poate ceva a fost prea mult? Sunt prea sensibili oamenii aștia, ca un computer care primește prea multe informații, nu le poate procesa pe toate și se blochează? Ce a fost prea mult pentru Robin și i-a blocat/redirecționat/poluat curentul acela intangibil numit dorință de viață? Știu? Nu știu!

Nu știu nimic despre omul Robin Williams. Intuiesc că nu putea fi meschin. Unui om cu atâta umor i se refuză micile patimi. Doar cele mari îl pot atinge. Dar despre el personal nu știu nimic. A judeca gestul său ultim îmi este interzis din acest motiv. 

Știu însă despre actor că putea zâmbi într-o mie de feluri, în câteva secunde, că mă putea face să râd și apoi să plâng într-un inteval de un minut. Adăpostea în el toate extremele umane pe care le strunea cu o grimasă jovială, înfricoșător de convingătoare. 

Atât știu despre Robin Williams și mi-e suficient.