Simplu

Învăţătoarea Cristina Anghel nu e sinucigaşă. A intrat în greva foamei în urmă cu 70 de zile şi azi a decis să nu mai continue. Nu pentru că nu mai crede în idee. Medicii i-au mai dat o săptămână de viaţă daca nu se opreşte. Or, Cristina Anghel nu e singură pe lumea asta. Are familie, are prieteni, are colegi cărora le-a dedicat aceast extraordinar gest de forţă.
Unii ar cataloga-o pe Cristina drept patologic încăpăţânată, zbanghie rău. Unii i-au mai şi spus-o. Sunt doar cei care nu au înţeles nimic din toată povestea.
Cristina Anghel a făcut un gest unic. Mai ales intr-o societate in care e clar ca spiritul comunitar e in agonie. Nici o asteptare realista de acolo...Cine a încercat să se abţină de la mâncare, măcar după 6 seara, ar putea, cu puţină imaginaţie, să îşi dea seama ce înseamnă 70 de zile fără hrană…Mai ales că nu a făcut-o pentru siluetă sau pentru sănătate.
Învăţătoarea, deşi recunoaşte că la început nu s-a gândit neapărat la asta, ci a inceput, ca românul, pentru interesul propriu şi îngust, a ajuns să facă greva foamei pentru ca o lege, adoptată de parlament şi promulgată de preşedinte, să fie aplicată. Pentru un principiu fundamental,de bun simt.
Protestul Cristinei Anghel, terminat fără moarte de om, e un model de canalizare a unei nemulţumiri enorme, dezordonate, a unei intregi societati, către un principiu de bun simţ: o lege adoptată trebuie aplicată. Pur şi simplu.
Restul sunt detalii mici, si la propriu si la figurat.