"Amantul" sau "Răzbunarea fraierilor"

Erau trei prieteni, liceeni.
Unul dintre ei era puțin mai șmecher decât ceilalți pentru că avea o iubită dispusă să facă sex. Se lăuda cu partidele de amor pe care le avea cu respectiva domnișoară, trecută bine de vârsta la care o tânără intelectuală ar termină facultatea.
Poveștile care stârneau cel mai mult invidia celorlalți doi liceeni erau despre cum amanta îl ținea în puf pe iubit. Ea avea bani, era salariată. Așa că îi dădea țigări, îl punea la masă ori de câte ori mergea la ea acasă, îi dădea și băutură. La plecare, amantul primea și ceva bani de buzunar.
Istorisirile detaliate ale momentelor de sex creau celorlalti doi o stare de curiozitate dar și de invidie. Ei nu aveau așa un noroc, de iubite care să se “preteze”.
Îl întrebau cum țipă tipa, dacă geme, dacă urlă, ce poziții preferă, cât de salbatica e. Multe dintre întrebări veneau din bogata cultură de specialitate pe care cei doi și-o formaseră din reviste și filme de gen.
De obicei, împărtășirea acestor experiențe se făcea în parcul orașului, pe o bancă, toți fumînd țigările puse la dispoziție de amanta generoasă. Mai apăreau și sticle de vin sau vodcă.
Erau momente cand imaginația celorlalți doi era inflamată de fiecare dată și o invidie admirativă se regăsea constant în remarci acide și încercări de umilire ale amantului. Acesta le amintea de fiecare dată, cu poveștile lui, cât de fraieri sunt ei. Voiau în sinea lor ca povestea asta extraordinară pentru prietenul lor să se termine.

“ - Ce prost ești, nu știi să desfaci un sutien! Ha, ha!!” sau, “ - Băi boule, vezi poate te prinde bărbatu-su” sau “Numai atâtea țigări ți-a dat? Își bate joc de tine…” erau replici prin care cei doi încercau să se consoleze.

Acum, cei trei stăteau pe o bancă, în parcul acoperit de o zăpadă groasă și pufoasă. Aburul amestecat cu fumul de țigară se ridica din gurile și nările lor, mărturie a discuțiilor aprinse. Din când în când, hohote de râs obraznic răsunau în parc.
Amantul avea și azi multe povești de spus. Încercase o poziție sexuală nouă, foarte interesantă. Era ceva ce văzuse într-un film porno. Dezvoltase aceast obicei de documentare, pe măsură ce amanta devenea tot mai pretențioasă și voia să experimenteze tot mai multe.

Ceilalți doi ascultau cu atenție, hohotind fara grija.

Unul dintre ei, mai invidios, se făcea ca nu înțelege cum era poziția sexuală respectivă, oricât se străduia amantul să le explice.
“ - Deci cum stăteai tu?”
„ - Băi, stateam pe spate și ea deasupra, cu spatele la mine.”
„ - Nu înțeleg, cum e asta?”, făcea invidiosul pe prostul.

Si amantul încerca sa explice mai bine, mai în detaliu, dar degeaba...

“ - Ia arată-ne acolo, în zăpadă, cum e pozitia.”

Amantul fu destul de repede de acord, era foarte mândru de el si de isprava lui.
Se întinse pe spate pe zăpadă. Ceilalți doi fumau și îl priveau.

“ – Uite bă cum e. Eu stau așa, întins pe spate. Ea sta deasupra mea cu fața spre voi. Ne uităm amîndoi în oglindă, ca la televizor.”
„ - Aha, deci unde stăm noi acuma, era oglinda.”
„- Da.”

Lungit în zăpadă, amantul ținea mâinile ridicate ca și cum și-ar fi susținut iubita imaginară. Era hotarât să îi facă neapărat pe ceilalți doi să înteleagă.

“-Așa, și cum te miști?”, întrebă pișicherul.

Amantul naiv începu să simuleze un act sexual în zăpadă, afundându-se câte un pic în zăpada neatinsă și pufoasă.

“ - Pai și nu e greu sa faci asta? Cât poți să reziști? Nu cred ca ai facut asta”, se arăta neîncrezător, invidiosul.

“-Ba da băi, așa făceam, uite! Amantul continua să simuleze coitul, în zăpadă, la minus 10 grade, în parc.

Ceilalți doi îi fumau țigările, îi beau vodca și se uitau la el satisfăcuți, cum se zbătea în zăpadă.

Nu mai erau chiar atât de fraieri...

O poveste cu bunica

Exista, la sate, în nordul ţării, un obicei. Dacă găina, de exemplu, nu voia şi nu voia să clocească, gospodina lua o curcă cu instincte materne şi o punea pe ouăle găinii. Şi aşa, se făceau puii.
Bunica mea a făcut altă combinaţie. A luat o curcă şi a pus-o cloşcă peste ouă de gâscă.
Curca şi-a luat rolul în serios. Stătea conştiincioasă pe ouăle colegei de poiată. Şi le învârtea, le bibilea. Rar cobora din cuib să mănânce şi ea ceva sau să bea apă. Pe curcan nici nu îl băga în seamă, oricât şi-ar fi arătat el mărgelele.
La soroc, boboci de gâscă au spart coaja şi se uitau după mama. Mama adoptivă le arăta cum se mănâncă şi cum se merge.
Bunica se minuna mereu: “ce mamă bună e curca asta!”
Timpul a trecut, bobocii au crescut iar noi, nepoţii, întelegeam cu ajutorul bunicii şi al curcii că mamă nu e cine face copilul, mamă e cine îl creşte.
Dar într-o zi, mama-curcă şi copii-boboci au ajuns lângă o băltoacă mare, în care ne mai băgam şi noi, nepoţii, după ploaile de vară.
Bobocii s-au avântat în balta adâncă. Măcăneau fericţi şi înotau de colo, colo. În schimb curca, pasăre neînotătoare, toată se sfărâma pe marginea apei. Fugea dintr-un capăt la altul al bălţii, îşi striga puii, speriată, intra puţin în apă dar se retrăgea îngrozită.
Am chemat-o repede pe bunica, să vadă tărăşenia şi să ajute curca.
Iar bunica a spus, înţelept: “Hehei, sângele apă nu se face”. Ţin minte şi acum.

Mi-e lene

Aman sa dau cu aspiratorul prin casa de vreo doua saptamani iar chiuveta e plina de farfurii si cani colorate cu resturi de mincare si cafea intr-un fel aproape estetic.
Mi-e lene sa termin cafeaua si sa imi fac patul. Trebuie sa plec la munca.
Iau troleul. Remarc ca nu sunt singur in lenea mea. Si celor de la departamentul tehnic al regiei de transport in comun le e lene. Nu au reparat aparatele de compostat. Abia la a treia incercare reusesc sa gauresc biletul de calatorie. Gasesc un scaun liber, ma asez si mi-e lene sa ma ridic sa ofer locul unei doamne care se uita cu subinteles la mine.
Troleul inainteaza greu pentru ca si participantilor la trafic le e lene. N-au chef sa parcheze in locurile special destinate. Le e mai usor sa porneasca luminile de avarii si sa ramina asa, in drum. Ii inteleg. Le e lene
Pe geamul mijlocului de transport vad muncitorii de la drumuri. Unul gaureste cu pickhammerul iar o delegatie de vreo 5 drumari privesc procesul cu interes, sprijiniti in niste lopeti noi, recent achizitionate de compania de constructii. Le-o fi si lor lene, ce ei nu sunt oameni?
E tirziu, iar masina inainteaza mult prea lenes. In ritmul asta am toate sansele sa intirzii le serviciu. Desi mi-e lene, cobor din troleu sa iau un taxi. Dar si soferului ii e lene sa ma duca la desinatia pe care i-o cer. Are alta ruta. Daca vreau sa merg acolo, nici o problema, ma duce.
Stau cu taxiul pe la intersectii timp indelungat pentru ca expertilor in trafic le-a fost lene sa gindeasca un fel in care semafoarele sa functioneze in interesul contribuabilor. Am intelegere si pentru ei. Le e lene sa coboare in strada de la caldurica si lenea de birou.
Cobor din taxi la marginea unei balti enorme. Ieri s-a spart o conducta sub sosea. Balta e si astazi acolo. Si celor de la reparatii le-a fost lene sa vina sa rezolve problema.
Gata, am ajuns la serviciu!
Am treaba, asa ca mi-e lene si sa mai remarc alti lenesi.