Sentimentul românesc al vinovăţiei

(in engleza ar suna mai fain "The Romanian sense of guilt")

Prin iunie 1940, România ceda in favoarea URSS, fără să tragă un glonţ, Basarabia si Bucovina de Nord. Am primit un ultimamtum, intr-o situatie complicata, si dupa cateva zile, ne retrageam din aceste "teritorii" cu oficiali, catel, purcel, papornita.

Nu prea frumos, nu prea curat, cu coada intre picioare. Acum e drept ca nu prea puteam tin piept armatei rosii, dar chiar sa nu dai macar putin din copita...

Dar asa cum noi ne gandim ca am fost, la acele vremuri, "aranjati" la Yalta, mai tarziu, ca am asteptat americanii si americanii nu veniră, poate ca ar fi de inteles si o asteptare a basarabenilor ca noi sa ii ajutam, sa ne revansam, sa le dam. Pentru ca in '40, am plecat frumusel.

La aproape 70 de ani de atunci, contextele nu mai au relevanta, că ce facea Armata Romana, că care era situatia in Europa, că aia, că aia. Generatia twitter si parintii ei se asteapta, emotional si inertial, ca noi sa fim "fraţii" lor, culmea!!, mai mari, mai intelepti, mai puternici si mai bogaţi.

Prin Germania, la facultăţi, se studiază sentimentul naţional de vina, asa am auzit. Ma rog, din alta perspectiva si poate cu mult mai multe motive istorice.

Dar ar fi oare interesant sa vedem si noi, daca in calitatea inedita de tara "meseriasa", de "putere", asa cum ne vad cei din Basarabia si Bucovina de Nord, par examplu, ne gandim la raspunderea pe care actiunile din trecut o lasa pe umerii nostri contemporani?

E poporul german, in totalitatea lui, vinovat de cele comise de Hitler? Nu cred. Si totusi le e rusine, macar un pic acolo.

E poporul român vinovat, in bloc, pentru ca o conducere a unei tari aflate in corzi, in anii 40, a cedat fara impotrivire armata peste 50 de mii de kmp de pamant? Nu cred. Dar noua ne e putin rusine, avem vreun sentiment de vina, fata de cei lasati in urma?

Ambele raspunsuri la intrebare, DA sau NU, sunt acceptabile. Dar oricare dintre ele ar trebui sa ne puna pe ganduri...