O Românie plauzibilă

Mii de mămici, cu bebeluşi în braţe, manifestă pe străzi. Bebeluşii cu suzete privesc cu ochi miraţi clădirile Guvernului, Preşedinţiei şi Guvernului şi gânguresc întrebători la mămicile lor. Mamele neînduioşate se îmbrâncesc cu jandarmii, după modelul pensionarilor. Pe măsură ce lupta între mame şi jandarmi degenerează, armata de bebeluşi se infiltrează, de-a buşilea, printre gardurile de protecţie, şi atacă nemilos, cu pamperşi murdari şi subvenţionaţi, clădirile simbol ale democraţiei româneşti.

În timpul acesta, profesorii sunt în grevă generală, puţin descumpăniţi că trebuie să ia o atitudine fermă. Elevii au vacanţă pe termen nedefinit. Părinţii dau vina pe profesori, profesorii pe guvern, guvernul pe guvernările anterioare, guvernările anterioare pe actualul guvern.

Din acest tablou lipsesc pacienţii aflaţi sub perfuzii, după vreo infecţie contactată în spital, puşcăriaşii şi violatorii din Vest. În tot acest timp, echipe numeroase de lucrători cu veste fluorescente plantează panseluţe noi şi schimbă bordurile.

Câini vagabonzi umblă de colo, colo, printre protestatari, lătrând la un ciolan imaginar, doar pentru a fi în ton cu stăpânii lor ancestrali.

Demnitarii plutesc în continuare, în altă lume, mai bună, puţin deranjaţi totuşi, în orgoliu, de declaraţiile adversarilor politici.

Iubirea

(Traducere dupa Kahlil Gibran - Profetul)

Atunci Almitra spuse, „Vorbeşte-ne despre Iubire”

Iar el îşi înălţă capul și privi spre oameni, și o liniște se coborî asupra lor.
Cu glas mare vorbi:

Când Iubirea vă face semn, urmați-o
Chiar de-i sunt căile grele și abrupte.

Iar când aripile ei vă cuprind, lăsați-le,
Chiar dacă lama ascunsă între pene vă poate răni.

Iar când vă vorbește, credeți în ea
Chiar dacă vocea ei vă zdrobește visele așa cum vântul de nord pustieşte grădinile.

Căci, așa cum dragostea vă pune cunună, așa vă va și răstigni.
Precum vă face să creșteți, așa vă va tăia tot ce nu dă rod.

Cum se va ridica la înălțimea ta și va desmierda cele mai fragede mlădițe ce freamătă în soare,
Așa se va coborî la rădăcini și va zdruncina încleștarea lor de pământ.

Ca pe snopii de grâu vă adună la ea
Vă treieră ca să vă despoaie
Vă vântură ca să vă scape de pleavă
Vă măcină până vă albește.
Vă frământă până vă înmoaie.

Iar apoi vă va hărăzi focului ei sfânt, pentru ca voi să puteți deveni pâine la ospățul sfânt al lui Dumnezeu.

Toate acestea vi le va face iubirea pentru ca voi să știți secretele inimii voastre, și, în acea înţelepciune, să deveniți parte din inima Vieții.

Dar dacă, de frică, veți căuta doar tihna şi plăcerea iubirii,
Atunci mai bine pentru voi e să vă acoperiți goliciunea și să ieșiți din treierișul iubirii
Către lumea fără anotimpuri unde veți râde, dar nu cu hohot întreg, și veți plânge, dar nu până la uscarea lacrimilor.

Dragostea se oferă doar pe sine și ia doar de la sine.
Dragostea nu se înstăpâneşte nici nu va fi stăpânită.
Pentru că Iubirii îi e de ajuns iubirea.

Când iubiți, nu spuneți, „Dumnezeu e în inima mea” ci, mai degrabă, „Eu sunt în inima lui Dumnezeu”
Şi nu vă gândiţi că puteţi dirija cursul iubirii. Dacă vă va găsi vrednici, ea vă va dirija cursul.
Dragostea nu are altă dorinţă decât să se împlinească.

Dar, dacă iubeşti şi nu poți fără dorinţe, atunci acestea să fie:

Să te topeşti şi să devii un izvor ce îşi susură muzica în noapte.
Să cunoşti durerea preaplinului de tandreţe.
Să fii rănit de propria înţelegere a dragostei,
Şi să sângerezi de bunăvoie şi cu bucurie .

Să te trezeşti în zori cu inimă înaripată şi să dai mulţumire pentru o nouă zi de dragoste.
Să te odihneşti la ora amiezii şi să contempli fericirea iubirii.
Să te întorci seara acasă cu recunoştinţă
Şi apoi să adormi în inimă cu o rugăciune pentru cel iubit și pe buze cu un cântec de laudă.

N-ai ce-mi face

N-ai ce-mi face,
tot ca pe o eleva de liceu te voi vedea,
totdeauna,
când ieşeai în pauze
să ne pupăm.

Poţi să îmi spui că te-ai măritat,
că ai familie frumoasă şi, poate,
vei avea un copil.

N-ai ce-mi face,
tot ca pe o eleva de liceu te voi vedea,
totdeauna,
când ieşeai în pauze
să fumăm lângă tomberon.

Poţi să vorbeşti aşa cum arăţi,
business, cu englezisme
cu acţiuni la multinaţională
şi maşină cu şofer.

N-ai ce-mi face,
tot ca pe o eleva de liceu te voi vedea,
totdeauna,
când ieşeai în pauze
să bem o vodca cu suc
în barul hotelului de vizavi.

Poţi să ai bijuuri de mii de euroi
şi mii de carduri de fidelitate
dintre care sute
la magazine de parfumuri.

N-ai ce-mi face,
tot ca pe o eleva de liceu te voi vedea,
totdeauna,
când ieşeai după ore
şi,-n camera hotelului de vizavi,
îţi număram aluniţele (şi coşurile)
de pe spate.

Noua ordine

De zile intregi imi obisnuiesc privirea
Cu lucruri nevazute, pana acum
Semetii mei umeri se-aduna in fata
Sufletul are, din nou, loc pe drum.

De-o vreme-mi invat fricile sa faca Pilates.
Sa invete macar ce e disciplina,
Le las, si asa, loc, in prea multe colturi
care asteapta, de ani, sa vina lumina.

Bucuriei i-am dat, deunazi, permis de free-style
Sa imi dea, daca vrea, un meritat sut in cur.
Sa ma ridic ca un claun, iar in loc de grimasa
Sa-mi surprind, nepictat, hohotul pur.

"Amantul" sau "Răzbunarea fraierilor"

Erau trei prieteni, liceeni.
Unul dintre ei era puțin mai șmecher decât ceilalți pentru că avea o iubită dispusă să facă sex. Se lăuda cu partidele de amor pe care le avea cu respectiva domnișoară, trecută bine de vârsta la care o tânără intelectuală ar termină facultatea.
Poveștile care stârneau cel mai mult invidia celorlalți doi liceeni erau despre cum amanta îl ținea în puf pe iubit. Ea avea bani, era salariată. Așa că îi dădea țigări, îl punea la masă ori de câte ori mergea la ea acasă, îi dădea și băutură. La plecare, amantul primea și ceva bani de buzunar.
Istorisirile detaliate ale momentelor de sex creau celorlalti doi o stare de curiozitate dar și de invidie. Ei nu aveau așa un noroc, de iubite care să se “preteze”.
Îl întrebau cum țipă tipa, dacă geme, dacă urlă, ce poziții preferă, cât de salbatica e. Multe dintre întrebări veneau din bogata cultură de specialitate pe care cei doi și-o formaseră din reviste și filme de gen.
De obicei, împărtășirea acestor experiențe se făcea în parcul orașului, pe o bancă, toți fumînd țigările puse la dispoziție de amanta generoasă. Mai apăreau și sticle de vin sau vodcă.
Erau momente cand imaginația celorlalți doi era inflamată de fiecare dată și o invidie admirativă se regăsea constant în remarci acide și încercări de umilire ale amantului. Acesta le amintea de fiecare dată, cu poveștile lui, cât de fraieri sunt ei. Voiau în sinea lor ca povestea asta extraordinară pentru prietenul lor să se termine.

“ - Ce prost ești, nu știi să desfaci un sutien! Ha, ha!!” sau, “ - Băi boule, vezi poate te prinde bărbatu-su” sau “Numai atâtea țigări ți-a dat? Își bate joc de tine…” erau replici prin care cei doi încercau să se consoleze.

Acum, cei trei stăteau pe o bancă, în parcul acoperit de o zăpadă groasă și pufoasă. Aburul amestecat cu fumul de țigară se ridica din gurile și nările lor, mărturie a discuțiilor aprinse. Din când în când, hohote de râs obraznic răsunau în parc.
Amantul avea și azi multe povești de spus. Încercase o poziție sexuală nouă, foarte interesantă. Era ceva ce văzuse într-un film porno. Dezvoltase aceast obicei de documentare, pe măsură ce amanta devenea tot mai pretențioasă și voia să experimenteze tot mai multe.

Ceilalți doi ascultau cu atenție, hohotind fara grija.

Unul dintre ei, mai invidios, se făcea ca nu înțelege cum era poziția sexuală respectivă, oricât se străduia amantul să le explice.
“ - Deci cum stăteai tu?”
„ - Băi, stateam pe spate și ea deasupra, cu spatele la mine.”
„ - Nu înțeleg, cum e asta?”, făcea invidiosul pe prostul.

Si amantul încerca sa explice mai bine, mai în detaliu, dar degeaba...

“ - Ia arată-ne acolo, în zăpadă, cum e pozitia.”

Amantul fu destul de repede de acord, era foarte mândru de el si de isprava lui.
Se întinse pe spate pe zăpadă. Ceilalți doi fumau și îl priveau.

“ – Uite bă cum e. Eu stau așa, întins pe spate. Ea sta deasupra mea cu fața spre voi. Ne uităm amîndoi în oglindă, ca la televizor.”
„ - Aha, deci unde stăm noi acuma, era oglinda.”
„- Da.”

Lungit în zăpadă, amantul ținea mâinile ridicate ca și cum și-ar fi susținut iubita imaginară. Era hotarât să îi facă neapărat pe ceilalți doi să înteleagă.

“-Așa, și cum te miști?”, întrebă pișicherul.

Amantul naiv începu să simuleze un act sexual în zăpadă, afundându-se câte un pic în zăpada neatinsă și pufoasă.

“ - Pai și nu e greu sa faci asta? Cât poți să reziști? Nu cred ca ai facut asta”, se arăta neîncrezător, invidiosul.

“-Ba da băi, așa făceam, uite! Amantul continua să simuleze coitul, în zăpadă, la minus 10 grade, în parc.

Ceilalți doi îi fumau țigările, îi beau vodca și se uitau la el satisfăcuți, cum se zbătea în zăpadă.

Nu mai erau chiar atât de fraieri...

O poveste cu bunica

Exista, la sate, în nordul ţării, un obicei. Dacă găina, de exemplu, nu voia şi nu voia să clocească, gospodina lua o curcă cu instincte materne şi o punea pe ouăle găinii. Şi aşa, se făceau puii.
Bunica mea a făcut altă combinaţie. A luat o curcă şi a pus-o cloşcă peste ouă de gâscă.
Curca şi-a luat rolul în serios. Stătea conştiincioasă pe ouăle colegei de poiată. Şi le învârtea, le bibilea. Rar cobora din cuib să mănânce şi ea ceva sau să bea apă. Pe curcan nici nu îl băga în seamă, oricât şi-ar fi arătat el mărgelele.
La soroc, boboci de gâscă au spart coaja şi se uitau după mama. Mama adoptivă le arăta cum se mănâncă şi cum se merge.
Bunica se minuna mereu: “ce mamă bună e curca asta!”
Timpul a trecut, bobocii au crescut iar noi, nepoţii, întelegeam cu ajutorul bunicii şi al curcii că mamă nu e cine face copilul, mamă e cine îl creşte.
Dar într-o zi, mama-curcă şi copii-boboci au ajuns lângă o băltoacă mare, în care ne mai băgam şi noi, nepoţii, după ploaile de vară.
Bobocii s-au avântat în balta adâncă. Măcăneau fericţi şi înotau de colo, colo. În schimb curca, pasăre neînotătoare, toată se sfărâma pe marginea apei. Fugea dintr-un capăt la altul al bălţii, îşi striga puii, speriată, intra puţin în apă dar se retrăgea îngrozită.
Am chemat-o repede pe bunica, să vadă tărăşenia şi să ajute curca.
Iar bunica a spus, înţelept: “Hehei, sângele apă nu se face”. Ţin minte şi acum.

Mi-e lene

Aman sa dau cu aspiratorul prin casa de vreo doua saptamani iar chiuveta e plina de farfurii si cani colorate cu resturi de mincare si cafea intr-un fel aproape estetic.
Mi-e lene sa termin cafeaua si sa imi fac patul. Trebuie sa plec la munca.
Iau troleul. Remarc ca nu sunt singur in lenea mea. Si celor de la departamentul tehnic al regiei de transport in comun le e lene. Nu au reparat aparatele de compostat. Abia la a treia incercare reusesc sa gauresc biletul de calatorie. Gasesc un scaun liber, ma asez si mi-e lene sa ma ridic sa ofer locul unei doamne care se uita cu subinteles la mine.
Troleul inainteaza greu pentru ca si participantilor la trafic le e lene. N-au chef sa parcheze in locurile special destinate. Le e mai usor sa porneasca luminile de avarii si sa ramina asa, in drum. Ii inteleg. Le e lene
Pe geamul mijlocului de transport vad muncitorii de la drumuri. Unul gaureste cu pickhammerul iar o delegatie de vreo 5 drumari privesc procesul cu interes, sprijiniti in niste lopeti noi, recent achizitionate de compania de constructii. Le-o fi si lor lene, ce ei nu sunt oameni?
E tirziu, iar masina inainteaza mult prea lenes. In ritmul asta am toate sansele sa intirzii le serviciu. Desi mi-e lene, cobor din troleu sa iau un taxi. Dar si soferului ii e lene sa ma duca la desinatia pe care i-o cer. Are alta ruta. Daca vreau sa merg acolo, nici o problema, ma duce.
Stau cu taxiul pe la intersectii timp indelungat pentru ca expertilor in trafic le-a fost lene sa gindeasca un fel in care semafoarele sa functioneze in interesul contribuabilor. Am intelegere si pentru ei. Le e lene sa coboare in strada de la caldurica si lenea de birou.
Cobor din taxi la marginea unei balti enorme. Ieri s-a spart o conducta sub sosea. Balta e si astazi acolo. Si celor de la reparatii le-a fost lene sa vina sa rezolve problema.
Gata, am ajuns la serviciu!
Am treaba, asa ca mi-e lene si sa mai remarc alti lenesi.