Negru pe speranţă

S-a dat din nou atacul la conductele Oil Terminal Constanţa. Locul de unde se pare ca sugea o capusa petroliera, o retea organizata de hoti de carburant,s-a stricat.Tone de păcură s-au scurs pe o stradă, Th. Speranţia. Ce nume sugestiv, Speranţa! Se pare că hoţii de motorină nu au fost chiar atenţi. De data asta li rupt ştuţul bine infipt. Păcura de pe stradă s-a dus în canalizare, frumuşel, spre mare. Cu aşa hoţi nepricepuţi, la vară nu ne mai trebuie ulei de soare. Vom ieşi din Marea Neagra deja unşi şi înegriţi de păcură, cum s-a mai întâmplat.

Dar furtul acesta nu e decât un ultim episod dintr-un serial lung de tot: furturi de cale ferată sau de cabluri de înalta tensiune, furturi de marcaje de pe străzi şi autostradă, furturi cu camionul, cu trenul(vezi celebrul caz de la Paşcani. Exemplele sunt multiple.

Furtul mare şi mic e la ordinea zilei. Se fură greutăţi de la lifturi, porumb de pe tarla, se fură cablu TV, se fură ciment la construcţii (să le vedem la cutremur..), se fură voturi, se fură practic căciula celuilalt şi pe cea proprie.

Familiile, firmele, asociaţiile de locatari, organizaţiile se baricadează speriate cu yale, lanţuri, antiviruşi, sisteme de securitate, interfoane, alarme, lanţuri. Hoţii au însă şperacle din ce în ce mai bune, sunt din ce în ce mai organizaţi şi mai inventivi, şi cu ştuţuri sus-plasate.

Numai că atunci când a ştuţul se strică, păcura neagră, urât mirositoare şi uleioasă a furtului generalizat se revarsă, ca la Constanţa.

Şi tot ca la Constanţa, prima stradă poluată este Speranţa.

Simplu

Învăţătoarea Cristina Anghel nu e sinucigaşă. A intrat în greva foamei în urmă cu 70 de zile şi azi a decis să nu mai continue. Nu pentru că nu mai crede în idee. Medicii i-au mai dat o săptămână de viaţă daca nu se opreşte. Or, Cristina Anghel nu e singură pe lumea asta. Are familie, are prieteni, are colegi cărora le-a dedicat aceast extraordinar gest de forţă.
Unii ar cataloga-o pe Cristina drept patologic încăpăţânată, zbanghie rău. Unii i-au mai şi spus-o. Sunt doar cei care nu au înţeles nimic din toată povestea.
Cristina Anghel a făcut un gest unic. Mai ales intr-o societate in care e clar ca spiritul comunitar e in agonie. Nici o asteptare realista de acolo...Cine a încercat să se abţină de la mâncare, măcar după 6 seara, ar putea, cu puţină imaginaţie, să îşi dea seama ce înseamnă 70 de zile fără hrană…Mai ales că nu a făcut-o pentru siluetă sau pentru sănătate.
Învăţătoarea, deşi recunoaşte că la început nu s-a gândit neapărat la asta, ci a inceput, ca românul, pentru interesul propriu şi îngust, a ajuns să facă greva foamei pentru ca o lege, adoptată de parlament şi promulgată de preşedinte, să fie aplicată. Pentru un principiu fundamental,de bun simt.
Protestul Cristinei Anghel, terminat fără moarte de om, e un model de canalizare a unei nemulţumiri enorme, dezordonate, a unei intregi societati, către un principiu de bun simţ: o lege adoptată trebuie aplicată. Pur şi simplu.
Restul sunt detalii mici, si la propriu si la figurat.